ANUNŢ “PROGRAM DE GRANTURI MICI”, FINANŢAT DE FONDUL PENTRU TINERI BĂLȚI ȘI SÎNGEREI CU SUPORTUL FUNDAŢIEI EST-EUROPENE DIN RESURSELE ACORDATE DE SUEDIA
oFondul pentru Tineri Bălţi și Sîngerei anunţă lansarea Rundei a III-a a Concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri.
Programul de Granturi Mici este destinat grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi consiliilor locale ale tinerilor din municipiul Bălți și raionul Sîngerei şi are ca scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.
Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a municipiului Bălți şi raionul Sîngerei și vor avea ca scop:
1. Participarea tinerilor în viaţa comunitară și dezvoltare economică;
2. Participarea tinerilor la educaţie, instruire şi informare;
3. Implicarea tinerilor la activități de ocrotire a mediului înconjurător;
4. Implicarea tinerilor în procesul decizional;
5. Dezvoltarea culturală și organizarea timpului liber pentru tineri.
Suma maxima disponibilă pentru o inițiativă: 10 000 lei.
Termenul de realizare a proiectului: maxim o lună.
Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie de întreprins următorii paşi:
1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 22 ani.
2. Echipele de tineri formate vor trimite aplicaţiile (formularul-aplicare și formularul-buget) la adresa: [email protected] până la data de 11 septembrie 2020, ora 23:59:59. Proiectele aplicate după, nu vor fi evaluate de comisie.
Toate detaliile referitoare la condițiile de participare în cadrul concursului le puteți afla în Ghidul de Finanțare anexat la anunț.
Înscrierea în concurs a unui proiect se face doar pe baza formularului de aplicare care poate fi descărcat de pe site (vedeți abexele) sau prin e-mail la adresa: [email protected] cu mesajul ”Solicitare formular de aplicare”, iar echipa proiectului revine cu un răspuns în cel mai scurt timp posibil.
Alte detalii privind concursul de proiecte şi programul Fondul pentru Tineri Sângerei şi Bălţi, puteţi obţine prin intermediul poștei electronice: [email protected]
sau puteți intra în legătură directă prin intermediul paginilor noastre de pe Facebook: https://www.facebook.com/FondulpentruTineriBalti/ și https://www.facebook.com/FondulpentruTineriSingerei/ .
Activitatea are loc în cadrul proiectului „ FONDUL PENTRU TINERI BĂLȚI ȘI SÎNGEREI ”. Acest proiect este realizat de Asociația Obștescă „Caroma Nord” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

model_aplicatie_buget_pgm.docx | |
File Size: | 114 kb |
File Type: | docx |
ghid_finanŢare_pgm_runda_iii_balti-sîngerei.docx | |
File Size: | 128 kb |
File Type: | docx |